Trandafirul de cristal

Subiect: Trandafirul de cristal Sam Iun 05, 2010 1:50 pm

Este posibil ca acest fan fiction sa semene putin cu celalt...ma voi stradui sa nu se intample asta! Bineinteles, il voi continua si pe celalt, dar am cateva idei acum is vreau sa le pun in practica.MA SCUZATI DE POSIBILELE GRESELI DE TASTARE, IL FAC PE LOC.PRIMUL CAPITOL VA FI MAI LUNG

Capitolul I:Primul trandafir
E noapte.Liniste afara.Natura si fiinta se scalda in intunericul presarat pe alocuri de lumini micute, stralucitoare, atat de indepartate...Ce este universul?Un spatiu infinit ce gazduieste galaxii,planete, lucruri nedescoperite pana acum, fiinte, mister.
Niciun zgomot nu intrerupe sunetul noptii, greierii canta neincetat la feresatra, frunzele fosnesc usor sub atingerea delicata a aripilor pasarilor de noapte.Niciun om pe strada, niciun latrat, nimic...doar pace...
Ma indrept fara vlaga catre feresatra si privesc orasul pustiu.Mi se pare ca vad o umbra, ca apoi sa imi dau seama ca nu a fost altceva decat o alta halucinatie.Deschid usa pregatita sa plec..nu stiu unde, doar ,vreau sa ma plimb, sa ma regasesc in taina noptii si poate,si pe el, acel personaj misterios.
Merg cu pasi marunti pe aleea luminata slab de felinare .Privesc cerul, o privesc pe ea, Regina Noptii, maiastra ca intodeauna revarsandu-si lumina argintie in fata mea, fiindu-mi calauza spre un drum necunoscut poate chiar si ei.Dar nu..e imposibil. Ea le stie pe toate,ea, Zeita Lunii, ea, cea care mi-a calauzit prima data pasii catre acel loc paradisiac pentru mine , acel loc...infernal pentru unii.
Ma intorc crezand ca aud pasi in urma mea , dar nu vad altceva decat propria-mi umbra, aud doar pasii mei injunghiind linistea de vis .Continui sa merg,calauzita de luna si in curand incep sa murmur o melodie.Nu am idee de unde o stiu, tot ce imi amintesc e ca intr-o dimineata m-am trezit cu ea in cap.
Simt un fior rece care imi strabate sira spinarii, incep sa tremur precum o frunza in adierea vantului, incerc sa nu ma mai gandesc la frig si sa urmez Calea Lunii, dar nu pot, ma simt ca si cum as fi prinsa undeva, intr-un spatiu necunoscut mie si ma intreb daca am ajuns.Simt o mana calda pe umarul meu si ma intorc, dar nu vad nimic.Da..sigur am ajuns.Astept un semn, ceva , dar nu se aude nimic, as vrea sa pot rupe tacerea, dar gura parca imi e cusuta .Incerc sa merg, dar ceva ma opreste.Aud o voce in mintea mea "Inchide ochii !"Si ii inchid.Atunci ii vad, ochii lui, superbii lui ochi, cenusiu-albastrii, privindu-ma fix, de data aceasta cu blandete , dar e ceva ciudat in privirea lui, ceva ce imi aminteste de...
-Observ, ca ai ajuns si acum.Ma bucur sa te vad,Rose.
Incerc sa deschid gura dar nu pot , el continua.
- Nu iti fie teama de umilul meu regat, cred ca te-ai obisnuit deja cu el, chiar daca e doar a doua oara cand vii aici.Urmeaza-ma!
Pasii mei se iau dupa ai lui si in curand ajungem in fata unui castel imens.Luna argintie se vede mare, imensa in spatele lui, inundand pietrele reci, cenusii, de lumina ei binefăcătoare. O pasare zboara singura prin vazduh fara o destinatie, ca si mine, cautand ceva ce nu stie daca va gasi .Un adapost poate, o salvare? Portile masive se deschid si in fata mea se revarsa o lumina orbitoare.El intra intr-o sala rosie, din lemn, o sala calda cu toate ca nu e urma de foc in castel.Eu il urmez, supusa ca in prima noapte .
-Ia loc, te rog,frumosul meu trandafir.Lasa-ma sa iti istorisesc povestea mea...daca ai timp, bineinteles.
In sfarsit gura mea e capabila sa se deschida, spunand doar:
-Sigur, stapane.
Candva, acum...multi, multi ani , eu nu eram decat un tanar tamplar intr-un sat mic,neinsemnat.Imi duceam viata cum puteam, rugandu-ma la Dumnezeu sa ma ajute sa imi gasesc rostul in aceasta viata.Ma intelegeam cu toata lumea, eram cel mai bun de acolo, eram dorit de multe fete dar eu nu aveam ochi pentru ele.Odata, intr-o zi de mai a venit o trasura in sat iar vizitiul m-a rugat sa repar roata care se rupsese.Eu le-am cerut sa coboare din trasura si sa duca caii undeva unde ii puteau hrani si adapa. Prima care a coborat a fost o doamna cu parul negru dar batrana, scunda si...destul de ...grasa...imbracata intr-o rochie verde cu multe perle la gat. Ha! Oamenii astia..ei cred ca averea este totul! A doua a fost o domnisoara blonduta cu pielea alba, imbracata intr-o rochie albastra, foarte subtire si cu doua capete mai inalta decat prima, dar foate timida...iar a 3-a...a 3-a mi-a furat inima ..pe veci. Cea mai frumoasa fiinta pe care o vazusem vreodata.Parul ei negru cadea in bucle pana mai jos de bazin, pielea ei alba si ochii ei albastrii ma fermecau , facandu-ma sa nu mai respir, talia ei subitre ii era prinsa cu grija de corsetul rochiei rosii pe care o purta , iar in par, avea un trandafir rosu aprins, exact ca buzele ei.Era..perfecta.Eu nu mi-am mai putut lua ochii de la ea si probabil observase pentru ca a rosit.A coborat usor din trăsura purtata de doamna scunda pana intr-un han din apropiere, iar eu am ramas sa repar trasura.
A doua zi cand m-am trezit in zori, familia ei deja plecase, iar eu , credeam ca nu aveam sa o mai vad vreodata,dar ea era acolo, asteptandu-ma in spatele hanului, imbracata ca o tarancuta insa la fel de frumoasa.Am intrebat-o de ce a facut asta, de ce nu a plecat cu familia ei si mi-a raspuns "pentru ca te iubesc".A fost...dragoste la prima vedere.
Am trait asa un timp,iar in curand, feita noastra a venit pe lume.O feita superba, mai frumoasa ca orice alt copil vazut vreodata ,care semana perfect cu mama ei.Dragostea noastra crestea din ce in ce mai mare si fetita la fel, dar intr-o zi, s-a aflat totul iar mama ei s-a stins, sugrumata in vazut tuturor de funia blestemata!! Nu iti pot explica ce am simtit atunci..ce am simtit atunci.noi doi..eu si fiica a carei mama a fost ucisa in fata ochilor ei! Am vrut sa ma duc sa le cer sa ma omoare si pe mine, dar ea nu m-a lasat sa ies din multimea unde eram ascunsi.I-am privit ochii albastrii, exact ca ai mamei ei si am vazut implorare in ei.Atunci am inceput sa fug, sa ratacesc prin lume, cautand razbunare!
Ochii i se inrosesc si o lacrima ii apare pe obraz , o lacrima stralucitoare precum stelele...eu vreau sa ii alin durerea, dar el continua.
Intr-o noapte de toamna cand eu veneam de la han, am auzit o voce in spatele meu.Vocea unui barbat .M-am intors dar nici nu am avut timp sa respir, caci in data am simtit gustul dulce al sangelui prelingandu-se pe chipul meu, am crezut ca am murit, dar a doua zi eram teafar si nevatamat, insa fiica mea, frumoasa mea fiica disparuse iar in urma ramase doar un trandafir uscat : trandafirul din parul mamei ei ce il pastrasem intr-o carte veche si prafuita. Am inceput sa imi caut fiica in toate noptile, dar nu o mai gaseam...pana cand...
Se opreste.De ce se opreste? Se uita fix la mine, inspaimantat. Incaperea e inundata de raze rosiatice iar el striga :
-Fugi Rose, fugi! Fugi , dar ia cu tine acest trandafir, sa iti aminteasca de mine.
Ma trezesc inspaimantata inpatul meu , in camera mea. Ma ridic crezand ca din cauza oboselii am cazut in pat si am adormit, dar...ce e acesta? E..trandafirul de cristal!

Subiect: Re: Trandafirul de cristal Sam Iun 26, 2010 10:27 am

Wow...dar descrii excelent, spre deosebire de mine wtf

Dragut ficul...sa continui!